Consultări Moscova-Washington

Consultări Moscova-Washington

 

Miercuri la Tsiurikh s-au întâlnit Secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, notează TAAS, citat de sursele ucrainene.

Pe agenda discuţiilor sunt incluse chestiunile privind relaţiile dintre Rusia şi SUA, situaţia din Ucraina, Siria, Iran şi Peninsula Coreeană. O atenţie deosebită este acordată problemelor de interes comun  pentru Moscova şi Washington, dar mai ales situaţiei din Siria. Or, la 25 ianuarie la Geneva vor începe negocierile paşnice între părţile conflictului sirian. După cum prevede Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU, timp de şase luni după începutul negocierilor în Siria trebuie să fie creat guvernul de tranziţie şi elaborată noua constituţie, conform căreia nu mai târziu decât peste 18 luni urmează să aibă loc alegeri libere şi oneste în această țară. Secretarul de Stat american, John Kerry, şi ministrul de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, s-au referit şi la îndeplinirea acordurilor de la Minsk, în legătură cu situaţia din Donbas, notează acceaşi sursă.