Obama şi Putin au discutat problema Ucrainei

Obama şi Putin au discutat problema Ucrainei

 

Preşedintele SUA, Barack Obama, în convorbirea cu Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a accentuat necesitatea găsirii unor modalităţi pentru desfăşurarea alegerilor locale în teritoriul temporar ocupat al Donbasului, comunică serviciul de presă al Casei Albe.

Liderul american a acordat o deosebită importanţă activităţii  diplomatice pentru soluţionarea crizei din Ucraina cu ajutorul implementării depline a acordurilor de la Minsk de către toate părţile. Preşedintele SUA a subiliniat, că urmărul pas-cheie pentru toate părţile este obţinerea unui acord în privinţa desfăşurării alegerilor locale în regiunea Doneţk a Ucrainei, care trebuie să corespundă standardelor OSCE, se specifică în comunicat. Convorbirea lui Putin şi Obama a avut loc în seara zilei de 13 ianuarie. Reprezentanţii Kremlinului au menţionat că Preşedintele Federaţiei Ruse în convorbirea cu Preşedintele SUA a declarat despre necesitatea coordonării Constituţiei Ucrainei cu rebelii pro-ruşi, care au ocupat o parte a regiunilor Doneţk şi Lugansk.