Uniunea Europeană urmează să decidă, săptămâna viitoare, prelungirea sancţiunilor economice şi politice impuse Rusiei pentru implicarea în criza din Ucraina, anunţă surse europene citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Ambasadorii statelor UE ar urma să ia această decizie în cursul reuniunii din 9 decembrie. Secretarul de Stat american, John Kerry, l-a îndemnat miercuri pe preşedintele rus, Vladimir Putin, să ia măsuri pentru stabilizarea situaţiei din Ucraina. Tensiunile dintre Rusia şi NATO s-au amplificat după intervenţia militară rusă în Siria, culminând cu doborârea unui bombardier rus de către Turcia şi cu invitaţia adresată statului Muntenegru de a adera la Alianţa Nord-Atlantică.