Reprezentantul Ucrainei în Grupul trilateral de contact pentru reglementarea situaţiei în Donbas, ex-preşedintele Ucrainei, Leonid Kucima, consideră că schimbul de prizonieri în Donbas poate fi realizat până la finele anului 2015.
Despre aceasta se spune în comentariul domnului Kucima, amplasat pe Facebook. Munca noastră în cadrul procesului de la Minsk este destul de complicată, şi deocamdată nu există motive de a afirma că acordurile de la Minsk vor fi îndeplinite anul acesta. Însă există un punct, prevăzut de aceste acorduri, care poate fi soluţionat încă până la sfârşitul anului curent – este vorba despre schimbul de prizonieri. Insist să fie activizat schimbul ostaticilor, în primul rând, să fie eliberate persoanele grav rănite, care necesită îngrijire medicală, a declarat Leonid Kucima. Reprezentantul Ucrainei a menţionat că partea ucraineană a făcut şi face tot ce-i posibil şi necesar pentru îndeolinirea acestui punct din acord.