Industria Transnistriei a produs la până la începutul lunii noiembrie marfă în valoare de 7,104 miliarde de ruble ($640 mil.) sau cu 15,9% mai puţin decât în anul trecut

 Industria Transnistriei a produs la până la începutul lunii noiembrie marfă în valoare de 7,104 miliarde de ruble ($640 mil.) sau cu 15,9% mai puţin decât în anul trecut

Potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Economice din regiune, creşterea producerii s-a atestat doar în energetică - cu 21,2% - până la 3,492 mld. rub. şi poligrafie - de 2,8 ori - până la 49,3 mil. rub.

În primul caz majorarea se datorează faptului că Moldova, care anterior achiziţiona jumătate din volumul de energie necesară din Ucraina, a fost nevoită să o achiziţioneze de la MGRES, situată în Transnistria. Industria poligrafică a majorat ritmurile graţie alegerilor parlamentare şi locale din noiembrie, pentru care este necesar un număr mare de chestionare, buletine de vot şi alte formulare, nemaivorbind despre materialul electoral. De asemenea, recent, în Transnistria a avut loc recensământul populaţiei, fapt care a necesitat un volum mare de materiale tipografice, formulare şi alte documente.