Inamicul a ales câmpul energetic de luptă pentru a o impune pe Ucraina la negocieri pe condițiile rusești și a o face să renunțe la teritoriile ocupate

Inamicul a ales câmpul energetic de luptă pentru a o impune pe Ucraina la negocieri pe condițiile rusești și a o face să renunțe la teritoriile ocupate

 

Astfel, până la finele anului Rusia poate planifica noi atacuri, presupune analistul politic militar, Oleksandr Musienko.

În opinia sa, pentru a face imposibilă presiunea rusească, partenerii occidentali ai Ucrainei trebuie să-i dea Ucrainei nu numai utilaj energetic, dar, în primul rând, arme eficiente de apărare. „Dacă ei ar lua o decizie îndrăzneață, căzând de acord să ne dea în momentul de față sistemele Patriot, sau avioane pentru doborârea rachetelor, sau să ne dea suplimentar sisteme NASAMS pentru a doborî un număr mare de rachete, care nu vor ajunge în ținte, atunci nici de generatoare nu va fi nevoie, posibil să rezolvăm problema deodată, cu alte cuvinte, o vom evita-o. Suntem recunoscători pentru generatoare, pentru transformatoare, la fel suntem recunoscători, însă acum Ucraina are nevoie cel mai mult de rachete, de sisteme cu rachete și de avioane. Iată aceasta este cel mai important. Acestea ne vor permite să evităm orice scenariu dificil”, a subliniat Oleksandr Musienko.