Rusia dorește să conecteze cât mai rapid Centrala nucleară Zaporijjia la sistemul său energetic, consideră analiștii de la Institutul american pentru studiul războiului.
Autoritățile Federației Ruse pot să înainteze o astfel de cerință după declarația misiunii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică despre aceea că nu a depistat semne ale unei activități nucleare în Ucraina, necesare pentru elaborarea așa-numitei „bombe murdare”. Reprezentanții AIEA au declarat că generatoarele de rezervă, care alimentează Centrala nucleară Zaporijjia, dispun de combustibil pentru o perioadă de 15 zile. Compania „Energoatom” s-a adresat deja către comunitatea internațională cu rugămintea să contribuie la retragerea trupelor ruse din orașul Energodar și întoarcerea Centralei nucleare Zaporijjia sub controlul Ucrainei pentru a asigura securitatea întregii lumi. Amintim că Centrala nucleară Zaporijjia este complet deconectată în urma tirurilor aplicate de ocupanții ruși în ziua de doi noiembrie.