Soldaţii ruşi atacă cu rachete şi alte zone ale Ucrainei

9.09.2022 р., 10:30

 

Ocupanţii au aplicat o lovitură asupra unui spital din regiunea Sumî, a informat şeful Administraţiei Militare Regionale, Dmytro Jyvyţki.

Încăperea spitalului a fost ruinată, şapte oameni fiind răniţi. În regiunea Doneţk, din cauza tirurilor inamicului au murit nouă locuitori paşnici, iar mai mult de 20 au fost răniţi. Nici până acum nu poate fi calculat cu exactitate numărul jertfelor în oraşele ocupate din regiunea Doneţk, pe care ruşii le-au supus unor tiruri intense înainte de a le cotropi. Acolo situaţia excepţională devine tot mai depresivă pe zi ce trece. Deja 200 de zile Mariupolul se află sub ocupaţia temporară a ruşilor. Mai puţin de zece la sută dintre locuitori sunt de acord să participe la pseudo-referendumul organizat de ocupanţi, de aceea cotropitorii au amânat desfăşurarea lui pentru câteva luni. Despre aceasta a informat primarul oraşului Melitopol, Ivan Fedorov. El a amintit că ocupanţii intenţionau să desfăşoare referendumul fictiv la finele lunii august. În acest scop au organizat şi un sondaj din casă-n casă pentru a clarifica atitudinea localnicilor faţă de Rusia. Ivan Fedorov: „Toată lumea a auzit că pe data de 11 septembrie, „în unica zi de votare”, ruşii vor desfăşura un referendum fictiv în regiunile Zaporijjia, Herson, Lugansk şi Doneţk. Însă, ei nu au reuşit să facă acest lucru. Deja putem spune cu exactitate: referendumul nu va avea loc. Ei spun că va avea loc un fel de sondaj sociologic. Vedem deja clar că ceea ce a avut loc în Crimeea nu va avea loc pe teritoriile noastre. Ocupanţii au amânat desfăşurarea acestei farse pentru câteva luni. Noi, însă, înţelegem că aşa ceva nu va avea loc niciodată”, a spus primarul de Melitopol, Ivan Fedorov. 

Amintim că la Melitopol au fost distruse două centre ruseşti. Unul aparţinea partidului „Rusia unită”, care s-a ocupat de pregătirile către referendumul fictiv. Cel de-al doilea se afla în încăperea unei şcoli de cultură generală din acest oraş.

Noutăţi la temă