La 10 ianuarie, la Geneva a avut loc întâlnirea delegaţiilor Rusiei şi SUA privind „garanţiile de securitate”

10.01.2022 р., 11:40

 

Este prima din cele trei runde ale negocierilor referitoare la cerinţele Federaţiei Ruse despre controlul asupra armamentului şi neextinderea NATO.

SUA au abordat chestiunea pericolului intervenţiei trupelor ruse în Ucraina. Reprezentanţii Rusiei şi Statelor Unite s-au întâlnit în cerc restrâns duminică seara, în ajunul etapei principale a consultărilor. Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Wendy Sherman, şi general locotenentul Games Mingas cu discutat cu adjunctul ministrului de Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Reabkov, şi cu adjunctul ministrului Apărării al Federaţiei Ruse, Aleksandr Fomin, mai mult de două ore. Reabkov a numit întâlnirea ca fiind complicată, însă constructivă. Se cere menţionat faptul  anterior diplomatul a declarat că Federaţia Rusă se poate limita numai la o întâlnire cu SUA privind „garanţiile de securitate”, dacă partea americană va refuza să asculte argumentele ei.

Secretarul de Stat, Antony Blinken, a declarat în ajun că Statele Unite exclud posibilitatea cedării în chestiunea integrităţii teritoriale ale Ucrainei la negocierile cu Rusia. El a subliniat că negocierile au loc nu pentru aceea de a ceda în faţa pericolului intervenţiei Rusiei în Ucraina după opt ani de la ocuparea de către ea a Crimeii. „Este vorba despre aceea de a găsi în cadrul dialogului şi diplomaţiei posibilităţi ca ambele părţi, toate părţile să întreprindă paşi întru reducerea încordării. Am procedat aşa şi în trecut”, a declarat Antony Blinken pentru canalul CNN. El, de asemenea, a comentat posibilitatea reînnoirii Tratatului privind lichidarea rachetelor cu rază medie şi mică de acţiune. Anterior SUA au învinuit Rusia pentru încălcările comise şi ieşirii ei în 2019 din acest tratat. „Posibil că sunt motive pentru reînnoirea lui”, a conchis şeful diplomaţiei americane.

La Casa Albă s-a declarat despre disponibilitatea de a dialoga referitor la „garanţiile de securitate”, însă unele cerinţe ale Federaţiei Ruse nu pot fi îndeplinite. Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a menţionat că pentru a-şi îndreptăţi agresiunea Moscova duce negocierile în impas. Dacă ele vor eşua, Washingtonul este gata să aplice sancţiuni împotriva Moscovei.

Negocierile cu Rusia referitoare la „garanţiile de securitate” se vor desfăşura în trei direcţii. După întâlnirea din 10 ianuarie sunt planificate negocierile Rusia-NATO la Bruxeles, în ziua de 12 ianuarie, şi întâlnirea FR şi OSCE la Viena, în ziua de 13 ianuarie.

Noutăţi la temă