Ucraina şi partenerii săi insistă ca gazoductul „Conducta de Nord-2” să fie subordonată condiţiilor legislaţiei europene în pofida eforturilor lobbiştilor şi juriştilor ruşi

22.11.2021 р., 15:25

 

Despre aceasta a declarat ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

„Ucraina, împreună cu mai multe ţări ale UE şi Comisia Europeană insistă ca Gazoductul „Conducta de Nord-2” să fie subordonat totalmente nu numai spiritului, ci şi literei celui de-al Treilea pachet energetic al UE. Lucrăm în direcţia ca Rusia să nu poată transforma „Conducta de Nord-2” într-o armă nordică”, a subliniat şeful diplomaţiei ucrainene. El a amintit că unul din factorii de presiune, exercitată de Rusia asupra Uniunii Europene pe câteva fronturi ale războiului hibrid, este certificarea „Conductei de Nord-2”. „Conducta de Nord-2” trebuia demult să fie pus în funcţiune, dar ea nu funcţionează nici acum. Noi ne luptăm cu ea şi acesta este rezultatul eforturilor noastre. Împreună cu partenerii noştri am frânat esenţial acest proiect şi am câştigat timp pentru condiţii mai bune pentru a opune rezistenţă Rusiei”, a accentuat Dmytro Kuleba. Potrivit lui, criza de migraţiune, escaladarea militară a Federaţiei Ruse de-a lungul frontierei şi pe teritoriile temporar ocupate, sporirea nivelului de propagandă a Rusiei în UE şi acţiunile Federaţiei Ruse de paralizare a Formatului Normandia şi a procesului de la Minsk – acestea toate sunt elementele unuia şi aceluiaşi joc, orientat la mărirea presiunii asupra Uniunii Europene, făcând-o să cedeze. Anume această poziţie a fost adusă de Ucraina la cunoştinţa partenerilor. Şi ei au căzut de acord. Vedem ce eforturi depun juriştii şi lobbiştii Federaţiei Ruse, care caută să găsească unele lacune în legislaţia europeană şi să creeze condiţii deosebite pentru „Conducta de Nord-2”. Însă noi insistăm ca să nu fie nici un fel de excepţie”, a relevat Dmytro Kuleba.

Ucraina şi partenerii săi insistă ca gazoductul „Conducta de Nord-2” să fie subordonată condiţiilor legislaţiei europene în pofida eforturilor lobbiştilor şi juriştilor ruşi

Noutăţi la temă