Măsuri menite să consolideze și mai mult statul de drept în Europa

19.07.2019 р., 11:30

 

 

Comisia a decis miercuri cu privire la o serie de măsuri menite să consolideze și mai mult statul de drept în Europa, pe baza lecțiilor învățate începând cu 2014 și a consultărilor detaliate care au fost lansate în luna aprilie a acestui an.

În ultimii cinci ani, Comisia Europeană a trebuit să facă față unei serii de provocări legate de statul de drept în Uniunea Europeană. Proiectul european se bazează pe respectarea în mod constant a statului de drept. Aceasta este o condiție prealabilă pentru ca cetățenii să se bucure de drepturile care le revin în temeiul legislației UE și pentru încrederea reciprocă între statele membre. Un sondaj de opinie Eurobarometru publicat miercuri arată că peste 80% dintre cetățeni acordă o importanță deosebită respectării statului de drept și consideră că gradul de respectare a acestuia trebuie îmbunătățit. 89% dintre cetățeni susțin necesitatea respectării statului de drept în toate celelalte state membre ale UE.

Măsuri menite să consolideze și mai mult statul de drept în Europa