Întâlnirea Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, cu reprezentanţii acţiunii „Marea reformă politică” n-a avut loc – şeful statului a hotărât să se întâlnească numai cu o parte a grupului.

 Întâlnirea Preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenko, cu reprezentanţii acţiunii „Marea reformă politică” n-a avut loc – şeful statului a hotărât să se întâlnească numai cu o parte a grupului.

 Despre aceasta a comunicat deputatul poporului, Mustafa Naiem. El de asemenea a menţionat că în prezent există o anumită înţelegere privind realizarea a două din cele trei cerinţe – aşadar, parlamentul va vota pentru proiectele de legi despre imunitatea deputaţilor şi va examina legile privind sistemul electoral. Însă până acum nu există un răspuns clar la cea de a treia cerinţă – referitoare la crearea tribunalului anticorupţie, de altfel ea fiind o prerogativă a preşedintelui, a concretizat parlamentarul Naiem. După cum se ştie, Mustafa Naiem este unul dintre deputaţii, care susţin acţiunea de protest lângă Rada Supremă. Printre cerinţele participanţilor la acţiune se numără adoptarea proiectelor de legi privind anularea imunităţii de deputat,  crearea tribunalului anticorupţie şi schimbarea legislaţiei  electorale.