Ajutor financiar acordat R.Moldova de România

28.08.2015 р., 15:00

 

 

 

 

A treia tranşă de 20 de milioane de euro din cele 100 de milioane promise anterior de către autorităţile României, vor ajunge în Republica Moldova până la finele acestui an.

Anunţul a fost făcut de către premierul Victor Ponta, care a vizitat Chişinăul. Demnitarul român a avut întrevederi cu reprezentanţii conducerii ţării, care i-au mulţumit pentru sprijinul oferit Moldovei. De dimineaţă, şeful Executivului de la Bucureşti, împreună cu oficialii moldoveni, au depus flori la statuia lui „Stefan cel Mare”, dar şi la monumentul „Maica Îndurerată”. Ulterior, Victor Ponta s-a întâlnit cu omologul său moldovean, Valeriu Streleţ. Cei doi au semnat un protocol adiţional. Acesta prevede că Moldova va primi ajutor nerambursabil din partea României, după elaborarea proiectelor. „Avem obiceiul să nu cheltuim toţi banii pe care îi avem în buget. Şi atunci când economisim vreau să-i folosim pentru RM.

Noutăţi la temă