Senatul SUA a susţinut legea privind menţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse

Senatul SUA a susţinut legea privind menţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse

 

Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Andrii Parubii, a salutat adoptarea de către Senatul SUA a legii cu privire la intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei. 

După cum comunică UNIAN, la 14 iunie Senatul SUA, cu 97 de voturi pentru din cele 100, a susţinut legea privind menţinerea sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse. În timpul examinării acestui document în sala Senatului american a fost prezent Andrii Parubii. „Mulţumesc tuturor senatorilor care au susţinut această lege importantă pentru Ucraina şi întreaga lume. Mai înainte sancţiunile, introduse de către Preşedintele SUA, acum au fost confirmate de către Senat ca lege. Mai mult decât atât, sancţiunile au fost extinse asupra sectorului financiar şi energetic. De asemenea prin această lege se prevede şi acordarea a 250 milioane dolari pentru contracararea influenţei distructive ruseşti”, a accentuat speakerul Parlamentului ucrainean. De altfel, Andrii Parubii s-a întâlnit cu coautorul acestei legi, senatorul Robert Portman şi l-a felicitat cu prilejul votării cu succes a documentului.