Valorile și ideologia, care a stat la baza creării ONU, trebuie să revină în activitatea Organizației

Valorile și ideologia, care a stat la baza creării ONU, trebuie să revină în activitatea Organizației

 

Discursul Președintelui Ucrainei la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a ONU a fost unul dintre cele mai așteptate și a avut un efect puternic, a declarat conducătorul Oficiului Președintelui Ucrainei, Andrii Ermak, într-o emisiune televizată.

Oficialul a precizat că, în legătură cu aceasta, au parvenit mai multe semnale și comunicări din partea Casei Albe, Departamentului de Stat american, de la partenerii europeni, în care au fost exprimate cuvinte de încurajare și susținere la adresa Ucrainei. Potrivit lui Andrii Ermak, în luarea sa de cuvânt Președintele Volodymyr Zelenski a accentuat necesitatea reformării ONU cu scopul sporirii eficienței acestei Organizații, or această problemă figurează de mai mult timp pe agenda internațională. Andrii Ermak. „În luarea sa de cuvânt Președintele a subliniat că cel mai rău lucru ce se poate întâmpla este acela că ONU s-ar putea transforma într-o Ligă a Națiunilor sau într-un „super erou la pensie”. În prezent comunitatea internațională este amenințată de asemenea pericole când situația trebuie să se schimbe. Am în vedere schimbarea unor anumite lucruri cum ar fi abuzul cu dreptul de veto, pe care îl vedem cu toții în ultimii ani, cât și faptul că nu există egalitate între țări. Acele valori, acea ideologie, care a stat la baza creării ONU, trebuie să revină în activitatea Organizației, a subliniat șeful Oficiului Președintelui Ucrainei.