Ucraina se bucură tot mai mult de sprijinul comunității international în cea ce privește promovarea reformelor vital necesare societății ucrainene și înfrânarea agresiunii din partea vecinului de la nord. În acest scop, la Kiev se află deseori demnitari de diferit rang din țările lumii, care încearcă să se familiarizeze cu situația internă din țară. Ministrul federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas, a întreprins o vizită de lucru în Ucraina în perioada 31 mai – 1 iunie. Agenda vizitei șefului diplomației de la Berlin a inclus negocieri bilaterale cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, tema principală a cărora s-a referit la sporirea interacțiunii între cele două țări cu scopul reglementării prin metode politice a conflictului militar din Donbass, precum și probleme ce țin de colaborarea bilaterală în diverse sfere. Cei doi șefi ai departamentelor de politică externă au întreprins o călătorie comună în Donbass pentru a lua cunoștință de situația curentă din teritoriile ocupate. Aceasta a fost prima lui vizită de la data numirii în post – 14 martie 2018. În preajma vizitei în Ucraina, Maas a discutat cu corespondentul Ukrinform despre relațiile germano-ucrainene. Potrivit lui, Ucraina este un mare și important vecin UE, care dispune de un mare potențial economic. El a precizat că Berlinul este preocupat de soluționarea pașnică a conflictului din Donbas, precizând că UE are nevoie de un acord viabil de pace, de un format realist de negocieri și dialog.
Maas a comunicat că interoducerea forțelor de menținere a păcii ONU ar fi o soluție, însă acest lucru nu este foarte simplu de realizat. Fiind întrebat de sancțiunile anti-ruse, ministrul de Externe al Germaniei a spus că această nu sunt un scop în sine, ci au un temei, și anume, anexarea Crimeii în pofida dreptului internațional, dar și conflcitul din Donbas. Scopul sancțiunilor este schimbarea comportamentului Rusiei. Ele vor fi anulate când Rusia va reveni la practicile civilizate de comportament
– a spus Heiko Maas.
Menționăm că vizitele oficialilor germani în Ucraina demonstrează că statul ucrainean rămâne una dintre prioritățile politicii externe germane – a declarat ambasadorul ucrainean la Berlin, Andri Melnik, menţionând că președintele german, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat o vizită în Ucraina pe 29 şi 30 mai.
- Această dublă vizită a preşedintelui şi a ministrului de externe ai Germaniei, în aceeaşi săptămână, este cel mai clar semnal de susţinere a președintelui Petro Poroșenko și a eforturilor de implementare a reformelor iniţiate de conducerea și de guvernul Ucrainei. Totodată, este unn fel de cartonaș galben pentru toți cei care afirmă în mod incorect existenţa unei aşa-numite oboseli sau dezamăgiri din partea Europei și, în mod special, a Germaniei, a explicat ambasadorul ucrainean.
În opinia diplomatului, un asemenea ”desant politic” din partea Berlinului are, mai presus de toate, o importanţă simbolică profundă: Ucraina este o prioritate a politicii externe a Germaniei şi ocupă un loc important în acordul de coaliție pe baza căruia s-a format noul guvernul federal.
Federația Rusă intenționează s-o atragă pe Ucraina într-o ”capcană”, propunându-i negocieri directe dintre autoritățile de la Kiev și Republicile inexistente din Donbass-ul ocupat, a opinat adjunctul ministrului pentru teritoriile temporar ocupate și persoanele strămutate, Gheorghii Tuka. În primul rând, această idee este promovată în permanență de Kremlin, afirmând că ”noi nu suntem acolo” și ”în estul Ucrainei are loc un război civil”. În al doilea rând, scopul regimului de la Kremlin este de a repeta în Ucraina scenariul transnistrean, a subliniat guvernantul. Gheorghii Tuka a prognozat că după derularea ”tratativelor directe” Rusia va face un pas într-o parte și va îndemna părțile să se înțeleagă între ele. Prezentându-și marionetele drept parte componentă a negocierilor, Kremlinul va ocupa imediat poziția de observator și pacificator, eliberându-se de orice responsabilitate. În asemenea caz, Kievul va avea de-a face cu ”reprezentanți”, care nu decid nimic și nu influențează în nici un fel situația, a conchis Gheorghii Tuka.
Emisarul special al Departamentului de Stat al SUA pentru Ucraina, Kurt Volker, a declarat că nu există nici un dezacord între Statele Unite și Uniunea Europeană cu privire la furnizarea armelor americane letale armatei ucrainene. Este vorba, în special, de rachetele antitanc ”Javelin”. Volker a precizat că, după numeroase discuții pe această temă cu reprezentanți din diferite guverne și organizații internaționale, personal, nu a observat o oarecare dispută.
- Am avut multe consultări în Europa, în special în Franța și în Germania, în calitate de lideri ai Formatului Normandia, cu cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv cu Marea Britanie, cu membrii nepermanenţi, cu Uniunea Europeană şi cu NATO și nu am sesizat nici o opoziție semnificativă în legătură cu intenţia de a ajuta Ucraina să-și sporească capacitatea de apărare, a explicat reprezentantul special al SUA pentru Ucraina.
În afară de aceasta, Kurt Volker a menţionat exemplul Marii Britanii, Canadei, Poloniei, Lituaniei şi a altor ţări comunitare, care au găsit o posibilitate de a furniza Ucrainei arme letale. Potrivit diplomatului american, „Ucraina este un stat care are un conflict pe teritoriul său” și este logic să se protejeze, iar alții, la rândul lor, să o ajute în acest sens.
Rusia livrează mii de unități de tehnică militară în Donbas și produce arme în raioanele temporar ocupate ale regiunilor Donețk și Lugansk, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, de la tribuna Consiliului de Securitate ONU. Șeful diplomației ucrainene a subliniat că Rusia își continuă agresiunea nu numai în Ucraina, dar și în întreaga lume.
- Patru milioane de oameni nu au accesul la necesități elementare: hrană, apă, curent electric, transport. În Donbas infrastructura a fost complet distrusă. Aceasta se referă și la medicină. Oamenii nu pot primi medicamente căci Rusia nu permite aducerea acestora pe teritoriile ocupate, a precizat ministrul ucrainean.
Pavlo Klimkin, de asemenea, a demonstrat fotografia elevei Daria Kazimirova, care a murit în rezultatul tirurilor de foc ale insurgenților asupra localității Zalizne. El a amintit despre ținerea nelegitimă după gratii în Federația Rusă a mai multor cetățeni ucraineni, inclusiv a regizorului ucrainean Oleg Sențov și a lui Volodymyr Baluha. Ministrul de Externe al Ucrainei a relevat:
- Ocuparea Crimeii a dus la mărirea de două ori a potențialului militar al Rusiei și la pregătirea infrastructurii peninsulei pentru dislocarea acolo a armei nucleare. În prezent Crimeea este o mare bază militară a Rusiei. Ministrul a mai comunicat că până în luna iunie Ucraina va înainta memorandumul cu dovezi suplimentare privind vina Rusiei de avaria avionului pe cursa MH 17, arătându-se ferm convins că „adevărul va învinge”.
La sediul ONU, întreținându-se cu ziariștii, ministerul de Externe al Ucrainei, Pavlo Kimkin, a declarat că misiunea pacificatoare în Donbas poate să înceapă atunci, când se va exercita o presiune internațională asupra Rusiei. El a accentuat că planul ucrainean privind dislocarea pacificatorilor este susținut în prezent nu numai de Statele Unite, dar și de țările europene, inclusiv de Germania. Potrivit lui, Kievul și partenerii săi din UE au o opinie comună privind „foaia de parcurs” și formatul misiunii pacificatoare în Donbas.
- La început trebuie asigurată securitatea reală, să înceteze tirurile de foc. Apoi pacificatorii și administrația internațională i-au sub control teritoriul ocupat al Donbasului, pentru ca să înceteze existența administrațiilor de ocupație. Și numai după aceea să înceapă pregătirile reale către alegeri, a explicat Pavlo Klimkin, subliniind că Ucraina este disponibilă pentru examinarea ordinii și timpului de dislocare a pacificatorilor.
Vom preciza că la Consiliul de Securitate ONU pentru prima dată în ultimele șase luni a avut loc o ședință, consacrată Ucrainei. În agenda ei s-au aflat două teme principale: misiunea pacificatoare în Donbas și eliberarea imediată a tuturor deținuților politici ucraineni în Federația Rusă.
Reprezentantul SUA pe lângă ONU, Nikki Heili, a declarat la această ședință că în spatele războiului din Donbas stă Rusia, ea îi susține pe insurgenți, aducând acolo mii de unități de tehnică, și caută să-și mascheze prezența sa militară. Totodată, ea a explicat că există ieșire din situația creată, iar cheia de la soluția conflictului se află la Moscova. Nikki Heili a explicat că Rusia trebuie să-și retragă armamentul din Donbas și să le dea ordin insurgenților să înceteze focul. După același principiu poate fi soluționată și chestiunea Crimeii ocupate, consideră reprezentantul permanent al SUA pe lângă ONU.
La 29 mai este marcată Ziua internațională a participanților la operațiunile ONU pentru menținerea păcii și securității în lume. În Adresarea Președintelui Ucrainei cu acest prilej se specifică: contribuția ponderabilă a ucrainenilor în vederea menținerii păcii și securității în lume îi dă Ucrainei dreptul moral de a conta pe un ajutor adecvat din partea ONU în lupta împotriva agresiunii ruse. Potrivit șefului statului ucrainean, desfășurarea pe teritoriul din Donbas temporar ocupat de Federația Rusă a operațiunii multinaționale sub egida ONU poate deveni un element foarte important de reglementare. Scopul acesteia ar fi restabilirea păcii pe pământul ucrainean, reînnoirea integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei în granițele recunoscute de comunitatea mondială.
Totodată, Petro Poroșenko a amintit că Ucraina chiar din primii ani ai independenței sale a devenit o parte inseparabilă a eforturilor depuse de ONU în lupta pentru idealurile păcii și securității internaționale. Șeful statului a accentuat că militarii Forțelor Armate ale Ucrainei, ai organelor de drept și ai altor formațiuni, prin profesionalismul și bărbăția lor au câștigat recunoștința și stima în multe țări ale lumii. Președintele a menționat că circa 30 de militari ucraineni și-au dat viața, îndeplinind misiunea pacificatoare și apărând scopurile și principiile ONU. El a dat asigurări că Ucraina și în continuare va rămâne un partener de nădejde al ONU în realizarea misiunii nobile de menținere a păcii și securității internaționale.
Pentru atingerea scopurilor sale, misiunea pacificatoare a ONU în Donbas urmează să aibă împuterniciri largi și să fie dislocată în întreaga zonă a conflictului, în deosebi în segmentul necontrolat al frontierei ucraineano-ruse, se subliniază în adresarea Primului ministru al Ucrainei, Volodymyr Groisman, cu prilejul Zilei internaționale a pacificatorilor ONU.
- Situația e de așa natură că introducerea pacificatorilor în Donbas necesită aprobarea din partea statului-agresor în Consiliul de Securitate ONU. Avem opinii diferite referitoare la această misiune. Însă Ucraina este ferm hotărâtă să-și apere activ poziția și în continuare. Chemăm comunitatea mondială la o muncă activă în această direcție, doar fiecare zi de tărăgănări în direcția dată ne costă viața apărătorilor noștri. Pentru a-ți atinge scopurile, misiunea pacificatoare ONU trebuie să aibă împuterniciri largi și să fie dislocată în întreaga zonă a conflictului, inclusiv pe segmentul necontrolat al frontierei ucraineano-ruse, a relevat Volodymyr Groisman.
Premierul s-a arătat a fi convins că datorită susținerii din partea comunității mondiale și bărbăției ostașilor noștri în Ucraina va fi stabilită pacea și reînnoită integritatea ei teritorială.
Ziua internațională a pacificatorului ONU este marcată la 29 mai, începând din anul 2002.
Adunarea Parlamentară NATO a chemat să fie susținute speranțele Ucrainei și Georgiei la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, se subliniază în Declarația adoptată în rezultatul sesiunii de primăvară a Adunării Parlamentare NATO, care s-a încheiat la Varșovia. Parlamentarii s-au adresat către liderii Alianței cu chemarea să demonstreze o unitate la summit-ul din iulie arătând că Alianța rămâne fermă în fața noilor provocări de securitate. Participanții la sesiune au numit drept pericole principale Rusia și terorismul. Membrii Adunării Parlamentare NATO i-au mai chemat pe lideri să respecte atitudinea bilaterală în relațiile cu Federația Rusă, adică pe de o parte în apărare și în reținerea Federației Ruse, în contracararea eforturilor Moscovei de a-i destabiliza pe aliații NATO și pe vecinii ei, iar pe de altă parte – de a o atrage într-un dialog sincer și constructiv.
Vom menționa că săptămâna curentă, la 31 mai va avea loc ședința Consiliului Rusia-NATO. Pe ordinea de zi au fost incluse chestiunile referitoare la Ucraina și la activitatea militară a Consiliului în vederea scăderii încordării, a comunicat la Bruxelles un colaborator responsabil al aparatului Alianței Nord-Atlantice. El a explicat că tematica include situația din Ucraina și din jurul ei, îndeplinirea în volum deplin a acordurilor de la Minsk, problemele de sporire a gradului de stabilitate și securitate în Europa.
În perioada 11-12 iunie la Bruxelles se va desfășura summit-ul NATO. La această întrunire la cel mai înalt nivel a primit invitație și Ucraina. Dar înainte de aceasta, săptămâna trecută la Odesa s-a desfășurat ședința ordinară a grupului de lucru Ucraina-NATO pentru colaborarea în domeniul apărării și tehnicii. În cadrul acțiunii părțile au făcut bilanțul conlucrării, au coordonat pașii prioritari pe calea continuării acestei colaborări. Adjunctul ministrului Apărării al Ucrainei, Igor Pavlovski, a accentuat că o atenție sporită a fost acordată chestiunii corespunderii tehnice a Forțelor Armate ale Ucrainei cu unitățile țărilor-membre ale Alianței Nord-Atlantice. A fost coordonată foaia de parcurs înnoită Ucraina-NATO privind colaborarea în domeniile apărării și tehnic.
De asemenea, Ucraina a demonstrat partenerilor internaționali realizările întreprinderilor din complexul industrial-militar, inclusiv elaborările în domeniul sistemului automatizat de gestionare a trupelor militare, dispozitivele performante de telecomunicații și construcție a avioanelor. Partea ucraineană a confirmat că aderarea la Alianța Nord-Atlantică este prioritatea principală a politicii interne a statului, a specificat consilierul Secretarului NATO pentru investiții în domeniul apărării, Kamil Grand. El a mai spus că Ucraina a făcut față sarcinilor ce reies din acțiunile colaborării în domeniile apărării și tehnic din cadrul Pachetului complex de ajutor. Kamil Grand a dat o înaltă apreciere desfășurării reformelor cu aplicarea standardelor tehnice în domeniul apărării.
Vă amintim că în declarația, adoptată în rezultatul sesiunii de vară a Adunării Parlamentare NATO din 28 mai, se menționează că Ucraina și Georgia trebuie să obțină speranța de integrare în Alianță.
Kievul a anunțat că a obţinut îngheţarea activelor Gazprom, după ce grupul rus a fost condamnat de un tribunal să plătească companiei ucrainene Naftogaz suma de 2,65 miliarde dolari. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroжenko a anunţat că procedura de sechestrare a sumei de 2,6 miliarde de dolari a ajuns în faza punerii în practică.
- Îngheţarea acţiunilor şi altor active ale Gazprom din Europa, în special din Elveţia, Marea Britanie şi Olanda, a început, a spus Poroșenko cu ocazia unei întâlniri cu directorul Naftogaz, Andrii Kobolev.
De asemenea, Poroșenko a cerut ca lucrurile să nu se oprească la cele trei state europene pentru ca fondurile acordate de tribunalul internaţional de arbitraj de la Stockholm să ajungă la bugetul de stat al Ucrainei.
- Ar trebui să fie incluse active, posibil acţiuni la Nord Stream şi Nord Stream 2, precum şi active cu un grad mare de lichiditate şi care pot asigura punerea rapidă în aplicare a deciziilor curţii, a mai spus şeful statului ucrainean.
În replică, într-un comunicat de presă, grupul rus Gazprom a confirmat că Naftogaz ia măsuri pe teritoriul Elveţiei dar a subliniat că nu a primit nicio notificare oficială de sechestru şi a adăugat că îşi va apăra drepturile în conformitate cu legea.
La finele lunii februarie, Tribunalul internaţional de arbitraj de la Stockholm a decis că grupul rus Gazprom trebuie să plătească companiei Naftogaz suma de 2,65 miliarde dolari după o dispută de durată dintre cele două companii pe tema livrărilor de gaze naturale. Pentru a obţine punerea în aplicare a acestei decizii, autorităţile de la Kiev pot cere tribunalelor din diferite jurisdicţii să recunoască autoritatea curţii de arbitraj cu privire la îngheţarea activelor Gazprom. Ucraina este un stat important de tranzit pentru livrările de gaze naturale ruseşti destinate Europei, unde Gazprom controlează aproximativ 35% din piaţa gazelor naturale.
Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a declarat despre importanța rugăciunii pentru realizarea de reforme în Ucraina. În timpul celui de-al VII mic dejun național de rugăciune el a comunicat că rugăciunea ajută societatea să se schimbe, să fie mai aproape de UE.
- Ucraina trebuie să fie dispusă să spună la revedere Uniunii Sovietcie și Imperiului Rus, fără să se mai întoarcă acolo, a menționat Poroșenko adăugând că acum cinci ani toate cărțile erau editate în limba rusă, iar la televiziunea domina limba rusă.
- Rugăciunea a avut putere și atunci când am desfășurat reforme, care au schimbat în mod radical țara noastră. Mulți spuneau că nu este posibil să schimbăm ceva, fiindcă timp de 25 de ani în Ucraina era haos. Însă, noi am ieșit din încercuire și am învins. Rugăciunea ne-a ajutat și atunci când am obținut regimul fără de vize cu UE și toți îmi spuneau că nu este posibil acest lucru, a spus Petro Poroșenko.
De menționat că evenimentul la care a participa liderul de la Kiev este consacrat împlinii a 1030 de ani de la Creștinarea Rusiei Kievene, cu participarea a 700 de oaspeți din 15 țări ale lumii. Micul dejun de rugăciune este organizat pentru a opta oară de către grupul creștin din Rada Supremă. La eveniment a participat conducerii statului nostru, oaspeți de onoare din SUA și UE. Scopul evenimentului este stabilirea unei unități creștine în Ucraina. Potrivit premierului Volodymyr Groisman, ucrainenii nu vor fi divizați nici de partide politice, nici de lozinci, nici de simpatii naționale, existând un singur interes statal.
Recent, Rada Supremă a Ucrainei a susținut apelul Președintelui Ucrainei Petro Poroșenko către Patriarhul de Constantinopol privind autocefalia bisericii ortodoxe ucrainene. Petro Poroşenko a cerut Parlamentului de la Kiev să susţină înfiinţarea bisericii ortodoxe ucrainene autocefale. El a susţinut un discurs în Rada Supremă de la Kiev, în care le-a cerut parlamentarilor să adopte un apel către Patriarhul de Constantinopol, căruia să-i solicite să acorde bisericii ucrainene Tomosul de autocefalie. Poroşenko a subliniat că „Ucraina este mai aproape decât oricând de înfiinţarea propriei biserici autocefale autohtone”.
- Acest lucru este evidențiat nu numai de poziția Patriarhului de Constantinopol, ci și de poziția membrilor Sinodului, a menţionat preşedintele ucrainean. Nu este vorba doar despre religie, ci și despre geopolitică. Pentru mine consolidarea bisericii ucrainene autocefale are aceeași greutate ca și regimul fără de vize și Acordul de asociere cu UE. Este ca o luptă comună pentru dreptul de a adera la UE și NATO, este o chestiune ce ține în mod direct de securitatea noastră națională în cadrul războiului hibrid, fiindcă Kremlinul consideră biserica rusă drept un instrument de influențare a Ucrainei”, a spus Petro Poroșenko.
Arhimandritul Kiril Govorun, fost șef al Sectorului de relații externe bisericești al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Moscovei, a susținut sâmbătă, 26 mai 2018, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune ”Canal 5” că textul Tomosului privind autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene a fost deja redactat la Constantinopol. Arhimandritul Kiril Govorun a declarat:
- Vă voi spune un lucru pe care încă nimeni nu l-a rostit în spațiul informațional al Ucrainei. Este vorba, într-un fel, de o veste cumva senzațională. Tomosul este deja gata. E deja redactat. Și chiar știu cine este autorul. L-a scris unul dintre profesorii mei de la Universitatea din Atena, unde mi-am făcut studiile. Este vorba despre unul dintre cei mai buni canoniști în lumea ortodoxă. Este un canonist absolut genial. Și textele canonice redactate de el sunt absolut perfecte. De aceea, cred că Tomosul va fi un document minunat. Unul canonic. Față de care nu se vor putea formula niciun fel de pretenții. Tomosul este gata.
Acesta a continuat:
- Patriarhia de Constantinopol va angaja o anume procedură de acordare a acestui Tomos, procedură care prevede că aceasta este prerogativa Patriarhiei de Constantinopol. Acordarea Tomosului de autocefalie este o inițiativă veche, care își are originile încă în Imperiul Bizantin. Și în temeiul acestei prerogative, a acestui drept pe care Constantinopolul îl are printre Bisericile ortodoxe, acesta va acorda autocefalia. Ulterior va fi inițiat procesul de recepție/recunoaștere a acestei autocefalii de către alte Biserici ortodoxe. În acest moment acordul altor Biserici ortodoxe nu e nu este necesar. El nu este prevăzut de respectiva procedură.
Dumitru VERBIŢCHI, redacția română a Radioului Ucrainean