Secretarul de Stat american, Antony Blinken, va sosi la 19 ianuarie în Ucraina cu o vizită neprevăzută

18.01.2022 р., 14:35

 

 Potrivit publicației „Evropeiska pravda”, informația a fost confirmată de surse de la Departamentul de Stat SUA.

Deocamdată, nu s-a anunțat ordinea de zi a acestei vizite, dar sursa citată accentuează că va fi vorba despre pericolele ce parvin din partea Federației Ruse. Concentrarea forțelor rusești la granița cu Ucraina este motivul principal al vizitei neprevăzute a Secretarului de Stat american, Antony Blinken, în Ucraina. O altă sursă a confirmat că vizita nu a fost planificată din timp, la finele săptămânii trecute în orar o asemenea vizită nu era inclusă. Blinken va sosi la Kiev, după o săptămână de întâlniri diplomatice încordate ale reprezentanților țărilor occidentale cu reprezentanții Rusiei la Geneva, Bruxelles și Viena, unde a fost respins ultimatumul Federației Ruse privind neacordarea statutului de membru al Blocului NATO pentru Ucraina. Vizita precedentă a lui Antony Blinken în Ucraina a avut loc în luna mai a anului trecut. Amintim, că potrivit mediilor autohtone și străine,  la 12 ianuarie, directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), William Joseph Burns, a vizitat în taină Kiev-ul, unde a avut întâlniri cu colegii din Investigația ucraineană și cu Președintele Ucrainei, Volodymyr  Zelenskii, notează „Evropeiska pravda”.

 

Noutăţi la temă