Denys Şmygal: „Drept răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei trebuie să fie solidaritatea Ucrainei, ţărilor UE şi NATO”

Denys Şmygal: „Drept răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei trebuie să fie solidaritatea  Ucrainei, ţărilor UE şi NATO”

 

Federaţia Rusă în mod regulat îşi demonstrează potenţialul militar şi tinde să submineze tendinţele euroatlantice ale Ucrainei, a declarat în ajunul vizitei sale la Bruxelles Premierul ucrainean, Denys Şmygal.

În interviul acordat ediţiei „Politico”, şeful executivului a subliniat că concentrarea permanentă a contingentului militar rus lângă frontierele Ucrainei constituie un instrument al politicii Kremlinului. „Drept răspuns la acţiunile agresive ale Rusiei trebuie să fie solidaritatea  Ucrainei, ţărilor UE şi NATO. Asigurarea prezenţei permanente a navelor militare ale Alianţei în Marea Neagră ar fi un puternic semnal în susţinerea Ucrainei”, a opinat Premierul. În opinia lui, Kremlinul este interesat în destabilizarea situaţiei nu numai în Ucraina, dar şi în ţările UE şi NATO. „Gazele sunt folosite ca armă nu numai împotriva statului nostru, dar şi împotriva întregii Europe. Situaţia în jurul „Conductei de Nord-2” şi reducerea tranzitării „combustibilului albastru” prin Ucraina confirmă elocvent această teză”, a accentuat şeful Guvernului ucrainean. Dmytro Şmygal a menţionat că Federaţia Rusă foloseşte permanent alte instrumente ale războiului hibrid împotriva Ucrainei şi Occidentului, recurgând la atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare.

După cum s-a comunicat, la 30 noiembrie, la Bruxelles primul ministru al Ucrainei, împreună cu şefii guvernelor Georgiei şi Moldovei, în cadrul „Trio asociat”, vor avea mai multe întâlniri cu conducerea Uniunii Europene.