Ucraina este gata să negocieze cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în orice formulă

20.10.2021 р., 13:00

 

Ucraina, Germania și Franța sunt interesate în desfășurarea întâlnirii liderilor de stat din cvartetul Normandia, dar de Federația Rusă depinde dacă ședința va avea loc în viitorul apropiat.

Asupra acestui fapt a accentuat Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, în interviul exclusiv pentru Canalul ICTV.  Ucraina este gata să negocieze cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în orice formulă, a adăugat șeful statului ucrainean, citat de Agenția „Ukrinform”.  În interviul acordat Canalului de televiziune ICTV, Președintele Ucrainei a amintit că nu demult a susținut o conferință video cu Președintele Franței, Emmanuel Macron, și Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, după ce liderii german și francez au avut o convorbire cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. „Cred că în mare parte depinde de poziția Rusiei dacă va avea loc o nouă întâlnire în „formatul Normandia”. Vedem că și Cancelarul Angela Merkel își dorește aceasta, mai ales că, în ultima vreme, liderul german a făcut multe pentru Ucraina. Deci, șanse pentru întâlnirea liderilor de stat din cvartetul Normandia sunt”,  a subliniat Volodymyr Zelenski. În interviul exclusiv pentru Canalul ICTV, Președintele ucrainean a mai declarat: „În prezent Europa înțelege că Ucraina a avut dreptate, avertizând despre pericolul pe care îl reprezintă proiectul ”Nord Stream-2” pentru securitatea energetică a Ucrainei și a spațiului european în ansamblu. „Cred că Europa este șocată în legătură cu noul preț la gaz de 2 mii dolari americani pe mia metri cubi. Europenii se așteptau la un preț de 300-400 dolari, chiar la 500-600 dolari americani pentru o mie de metri cubi - în cazul unui deficit de producție pe piața gazelor, dar nicidecum nu se așteptau la prețul de 2 mii dolari pe mia metri cubi de combustibil albastru rusesc. În repetate rânduri, Ucraina a avertizat despre pericolul pe care îl reprezintă  gazoductul ”Nord Stream-2” pentru securitatea energetică a Europei. Nu odată am discutat despre aceasta cu liderii europeni și americani. Iată că Rusia continuă să folosească gazul său drept pârghie de influență asupra Europei. Totuși, după încheierea lucrărilor de construcție, Conducta de Nord-2 trebuie să fie pusă în funcțiune și, la această etapă, este foarte importantă aplicarea cerințelor celui de-al Treilea pachet energetic al Uniunii Europene”, a opinat liderul de la Kiev.

Ucraina este gata să negocieze cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în orice formulă

Noutăţi la temă