De la 21 octombrie în Ucraina vor fi aplicate noi măsuri de carantină

De la 21 octombrie în Ucraina vor fi aplicate noi măsuri de carantină

 

16 regiuni ucrainene corespund în prezent „codului portocaliu” de pericol epidemic, iar numărul cazurilor noi de infectare cu COVID-19, din păcate, este în creștere.

Acestea sunt datele Ministerului Ocrotirii Sănătății, citate de reprezentanții acestui departament la 12 octombrie. Potrivit sursei, de la 21 octombrie, în Ucraina vor fi aplicate noi măsuri de carantină, restricțiile nu se vor referi însă la persoanele imunizate. Astfel, în mai multe spitale de țară este suplimentat numărul paturilor de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID -19. Totodată, o atenție sporită se acordă vaccinării populației Ucrainei, a declarat marți într-un interviu pentru Canalul „1 plus 1” adjunctul ministrului Ocrotirii Sănătății, Maria Karcevici. Ea a concretizat: „De la începutul aplicării certificatelor electronice de vaccinare anti-COVID, ucrainenii au generat peste 1,6 milioane asemenea documente. Într-adevăr, au apărut unele probleme tehnice, legate de posibilitate de a solicita certificatele electronice anti-COVID. Există 2 motive care împiedică cetățenii ucraineni să primească aceste documente prin intermediul Portalului „Diia (Acțiune)”. Prima pricină este că cetățeanul a fost vaccinat peste hotarele Ucrainei și datele corespunzătoare nu au fost incluse în baza electronică a sistemului ucrainean de ocrotire a sănătății. Un alt motiv poate constitui comiterea greșelilor în timpul înregistrării persoanei vaccinate pe Portalul „Diia”. în asemenea cazuri, cetățenii trebuie să apeleze la linia telefonică fierbinte a Ministerului Ocrotirii Sănătății, pentru a fi corectate datele greșite privind imunizarea lor”.