În toamna anului curent Cabinetul de Miniștri al Ucrainei planifică să prezinte spre examinare Radei Supreme programul reînnoit de activitate al executivului

În toamna anului curent Cabinetul de Miniștri al Ucrainei planifică să prezinte spre examinare Radei Supreme programul reînnoit de activitate al executivului

 

Despre aceasta Premierul Denys Șmygal a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută marți la Kiev.

Desigur că au fost acele promisiuni preelectorale, care au stat la baza Programului de activitate al Cabinetului de Miniștri. Acest program a fost reînnoit în conformitate cu realitățile și în toamna anului curent va fi transmis spre examinare aleșilor poporului, a precizat Primul-ministru. Este vorba despre reforme de sistem în diferite sfere și despre onorarea angajamentelor internaționale ale Ucrainei.   „Am realizat mai multe reforme ambițioase, ceea ce nu s-a făcut până în prezent. Posibil că aceste reforme sunt complicate și discutabile. Este vorba, în special, de reforma funciară, marea privatizare. De asemenea, a început în mod activ realizarea reformei judiciare. În prezent, în proces de realizare se află vreo 20 de reforme. Din punctul de vedere al statului, aceste lucruri sunt deosebit de importante. În plus, este vorba despre reformarea pieței gazelor și a celei energetice. Ele sunt pentru noi foarte dureroase. Nici unul dintre guvernele precedente nu a recurs la realizarea acestor reforme, deoarece se temea să-și piardă capitalul politic. Însă, noi considerăm că din punctul de vedere al imaginii statului ucrainean aceste lucruri sunt extrem de importante. De aceea nu ne este teamă și realizăm acești pași. Datorită faptului că la putere în Ucraina activează o echipă unică, există și posibilitatea de a crea, a dezvolta, a făuri și a realiza reformele necesare”, a spus Premierul Denys Șmygal.