Ucraina propune o strategie destul de ambițioasă pentru Donbas

Ucraina propune o strategie destul de ambițioasă pentru Donbas

 

Cabinetul de Miniștri al Ucrainei a adoptat proiectul dispoziției cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare economică a regiunilor Donețk și Lugansk până în anul 2030.

Hotărârea respectivă a fost adoptată la ședința ordinară a executivului, care a avut loc miercuri la Kiev. Strategia este o continuare logică a viziunii guvernanților ucraineni asupra ideilor Strategiei economice naționale până în anul 2030. La elaborarea strategiei au fost antrenate toate părțile interesate: reprezentanții opiniei publice, mediului de afaceri, autoadministrării locale, ai organelor puterii executive, precum și partenerii internaționali ai Ucrainei, a spus vicepremierul, ministrul pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate, Oleksii Reznikov. „Noi propunem o strategie destul de ambițioasă. În ea au fost puse bazele unor transformări serioase, a unei atitudini calitativ noi față de dezvoltarea teritoriilor ce au suferit de pe urma războiului. Este vorba, în primul rând, de teritoriile controlate de către guvernul de la Kiev, iar după deocupare acțiunile din cadrul Strategiei se vor extinde și asupra teritoriilor în prezent necontrolate de către guvernul de la Kiev. Documentul prevede implementarea unui șir de sarcini și măsuri pe direcțiile-cheie. Este vorba despre perfecționarea instrumentelor instituțional-financiare și a politicii regulatorii, dezvoltarea sectorului real al economiei, industrializare și inovații, refacerea infrastructurii critice și a logisticii, precum și de formarea unei piețe a muncii și restabilirea comunicațiilor vital-necesare în aceste regiuni”, a spus Oleksii Reznikov.