Oleg Nikolenko: „Circa 150 de cetățeni ucraineni doresc să părăsească Afganistanul”

Oleg Nikolenko: „Circa 150 de cetățeni ucraineni doresc să părăsească Afganistanul”

 

 „Sunt elaborate două planuri: evacuarea cetățenilor noștri cu avionul care se află deja în Kabul și evacuarea cu avionul Ministerului Apărării al Ucrainei, care și-a luat astăzi zborul din Kiev”, a specificat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko.

Potrivit lui, în momentul de față diplomații ucraineni rezolvă nemijlocit trei probleme. „Evacuarea va începe imediat supă soluționarea acestor chestiuni. Sperăm că aceasta va avea loc în timpul imediat următor”, a subliniat speakerul Ministerului. Prima chestiune este culoarul de securitate de acces la aeroport, doar situația acolo continuă să rămână parțial necontrolată, o parte din aeroport este închis, altă parte este controlată de militarii străini, la intrare în aeroport  sunt puse posturi de control. Chestiunea a doua este siguranța ambarcării pasagerilor și pregătirea tehnică a avionului. Chestiunea a treia este obținerea permisului la zbor și securitatea părăsirii de către avion a teritoriul Afganistanului.

Anterior ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a explicat situația referitor la cei 12 cetățeni ucraineni, aflați la baza militară din Afganistan. Purtătorul de cuvânt al departamentului de politică externă al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a adăugat că în momentul de față viața și sănătatea acestor cetățeni ucraineni se află în afara pericolului. „Starea lor este satisfăcătoare. Ei se deplasează liber pe teritoriul bazei. Ambasada noastră menține cu ei  legătură permanentă, interacționează cu părțile implicate în vederea deblocării bazei și evacuării lor. Există o variantă alternativă de ajutor din partea patronului”, a comunicat diplomatul.