În Ucraina, începând cu data de 22 mai, va fi aplicată așa-numita carantină adaptivă, care poate fi intensificată, însă, în regiunile unde vor fi observate noi focare de contaminare cu infecția COVID-19.

Despre aceasta a declarat Primul-ministru al Ucrainei, Denys Șmygal, în comentariul pentru Canalul de televiziune ICTV. Potrivit Agenției ”Ukrinform”, șeful Guvernului a specificat că, după data de 22 mai, în țară vor începe să circule unele mijloace de transport public, fiind permise competițiile sportive și activitatea hotelurilor. Totodată, restaurantele și piscinile publice vor rămâne închise, a spus Denys Șmygal. Premierul a adăugat că unele curse aeriene vor fi reluate în luna iunie, iar activitatea metroului și grădinițelor de copii va fi restabilită de la 25 mai. În acest context, vom menționa că, potrivit datelor Ministerului Ocrotirii Sănătății, în dimineața zilei de 19 mai în Ucraina au fost confirmate 18.876 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, dintre care 5632 pacienți s-au tratat, fiind fixate 548 decese. În ultimele 24 de ore pe teritoriul Ucrainei au fost înregistrate 260 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.