Alianţa Nord-Atlantică va continua să ofere susţinere Ucrainei, inclusiv la nivel militar

Alianţa Nord-Atlantică va continua să ofere susţinere Ucrainei, inclusiv la nivel militar

 

Despre aceasta a declarat Christopher Duggan, director adjunct al Biroului de legătură al NATO de la Kiev, reiterând criticile referitoare la anexarea regiunii Crimeea de către Rusia. NATO va continua să susţină Ucraina, în principal în privinţa modernizării armatei şi instruirii militarilor, a afirmat Christopher Duggan în cursul unui seminar desfăşurat la Kiev. „Crimeea trebuie să rămână în centrul atenţiei. Au trecut şase ani de la anexarea ilegală şi nelegitimă a Crimeei de către Rusia. Mesajul nostru, în numele NATO, rămâne clar. Nu recunoaştem şi nu vom recunoaşte anexarea”, a declarat oficialul NATO, citat de agenţia de presă Unian. „Aliaţii subliniază că anexarea Crimeei este o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale şi o provocare majoră pentru securitatea euro-atlantică. Crimeea este teritoriu al Ucrainei”, a subliniat Duggan.