Circa două treimi din cetățenii ucraineni consideră că vectorul principal al politicii externe ucrainene urmează să fie aderarea Ucrainei la UE

21.01.2020 р., 11:30

 

 

 Acestea sunt datele sondajului de opinie efectuat de Fondul ”Inițiative Democratice” „Ilko Kuceriv” și de Centrul Razumkov, care au fost recent prezentate la conferința de presă pe tema „A 101-a aniversare a Integrității Ucrainei: ce îi unește mai mult și ce îi dezbină pe ucraineni”.

Conform sondajului, 51 la sută din cetățenii ucraineni se pronunță pentru aderarea Ucrainei la Blocul NATO, iar 13 la sută – pentru integrare în Uniunea Economică Eurasiatică.  Cel mai mult susțin aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană respondenții din vestul și centrul Ucrainei. Peste 43 la sută din cetățenii Ucrainei ce locuiesc în estul și sudul țării, de asemenea, se pronunță pentru integrarea europeană, dar un important procent de respondenți din aceste regiuni ucrainene susțin și idee aderării Ucrainei la Uniunea Economică Eurasiatică, și anume 23 la sută.

 

Circa două treimi din cetățenii ucraineni consideră că vectorul principal al politicii externe ucrainene urmează să fie aderarea Ucrainei la UE

Noutăţi la temă