SUA a deblocat un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina

SUA a deblocat un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina

 

Guvernul Statelor Unite a deblocat un ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, au anunţat senatori din Comisia pentru Alocări Bugetare. Anterior, parlamentari din ambele partide – Republican şi Democrat – reprezentate în Congresul SUA îşi exprimaseră nemulţumirea faţă de faptul că fonduri aprobate de Congres erau blocate de Casa Albă. Senatorii au aflat că administraţia condusă de preşedintele Donald Trump a deblocat ajutorul miercuri noaptea, cu doar câteva ore înainte de dezbaterea în comisie a unui amendament la o lege privind cheltuielile militare prin care ar fi fost interzise pe viitor astfel de obstrucţionări.Trump a mai avut conflicte cu Congresul, inclusiv cu colegi din Partidul Republican, din cauza practicii executivului american de a ocoli deciziile legislativului şi de a aloca fonduri pentru a-şi finanţa propriile iniţiative politice, reaminteşte Reuters. Mai mulţi republicani şi democraţi au declarat că se aşteaptă la aprobarea în Congres a unor legi care să reinstituie ajutorul pentru Ucraina, dacă administraţia nu eliberează fondurile respective.