Rada Supremă de legislatura a 8-a, care şi-a încheiat mandatul, a adoptat 2 mii 734 de acte legislative, inclusiv 987 legi şi coduri

29.08.2019 р., 14:15

 

 Despre aceasta a comunicat preşedintele Radei Supreme de legislatura a 8-a, Andrii Parubii, în timpul şedinţei Parlamentului.

Potrivit lui, în decurs de 5 ani cât a lucrat parlamentul, sarcina lui principală a fost apărarea Ucrainei de agresiunea rusească, desfăşurarea reformelor în toate sferele vieţii sociale. Sarcina noastră principală a fost asigurarea securităţii naţionale, a spus Parubii. De asemenea, el a numit ca fiind de mare importanţă adoptarea legii privind funcţionarea limbii ucrainene ca limbă de stat.

 

Noutăţi la temă