Expert: Ucraina va beneficia de cele tranșe ale FMI conform programului stand-by

 Expert: Ucraina va beneficia de cele tranșe ale FMI conform programului stand-by

 

Există o mare probabilitate că Ucraina nu va avea nici un fel de probleme în ceea ce privește obținerea celor trei tranșe de credit din partea Fondului Monetar Internațional, care sunt așteptate pe parcursul anilor 2019-2020.

Opinia a fost exprimată de către Glib Vișlinski, director executiv al Centrului de Strategii economice, într-o emisiune difuzată în direct de Radioul Ucrainean. Cred ca finele lunii aprilie – începutul lunii mai Ucraina își va onora angajamentele asumate. Cât privește situația din luna noiembrie, când este așteptată cea de-a treia tranșă de credit, nu putem face nici un fel de pronosticuri. Va fi perioada de după alegerile prezidențiale și cele parlamentare, deși la acea vreme va lucra încă guvernul vechi. Nu există nici un fel de obstacole pentru primirea celor trei tranșe de împrumut. Pe de altă parte, turbulența politică poate genera schimbări neașteptate și imprevizibile în economie, a spus expertul. Amintim că pe data de 19 decembrie anul trecut Consiliul director al Fondului Monetar Internațional a aprobat programul de asistență stand-by pentru Ucraina pe o perioadă de 14 luni pentru suma totală de 3,9 miliarde dolari. Prima tranșă de împrumut  în sumă de 1,4 miliarde dolari a sosit la rezervele internaționale ale Băncii Naționale a Ucrainei pe data de 21 decembrie anul trecut.