Șeful statului ucrainean, Petro Poroșenko, s-a adresat deschis către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în privința atacului din Marea Azov

Șeful statului ucrainean, Petro Poroșenko, s-a adresat deschis către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în privința atacului din Marea Azov

 

 În interviul acordat ediției americane  Fox News, Președintele Ucrainei s-a adresat direct către omologul său rus, numind atacul asupra navelor ucrainene în Strâmtoarea Kerci drept război deschis împotriva Ucrainei.

În mesajul video, postat pe pagina de Facebook a Președintelui, se menționează:  „Domnule Putin, acesta este un act de agresiune. Domnule Putin, acesta este război. Nu sunt glume, nu sunt incidente și nici criză, pentru că forțele dumneavoastră regulate, sub drapelul rus, au atacat navele ucrainene în apele internaționale neutre”. Președintele Ucrainei a apreciat reacția fermă a comunității mondiale la acest act de agresiune al Rusiei, dar a specificat că e timpul să trecem de la declarații la fapte și să răspundem demn la crimele săvârșite de partea rusă împotriva Ucrainei și lumii.