Situaţia în zona desfăşurării Operaţiunii Forţelor Unite continuă să fie încordată, însă se află sub controlul Forţelor Unite

Situaţia în zona desfăşurării Operaţiunii Forţelor Unite continuă să fie încordată, însă se află sub controlul Forţelor Unite

 

Potrivit Centrului de presă al Operaţiunii, ocupanţii ruşi de 28 de ori au deschis foc asupra poziţiilor militarilor ucraineni.

Inamicul de 12 ori a folosit arme interzise prin acordurile de la Minsk, în special, lansatoare de mine, complexe antitanc, instalaţii antiaeriene, mitraliere de mare calibru şi arme de infanterie.  În urma tirurilor doi militari ucraineni şi-au pierdut viaţa, iar trei – au fost răniţi. Potrivit datelor serviciului de investigaţii, în decurs ultimelor 24 de ore  6 ocupanţi au fost omorâţi şi 10 – au fost răniţi.