Procuratura Generală Militară de la Kiev propune înfiinţarea unei unități speciale pentru reţinerea fostului președinte Viktor Ianukovyci şi aducerea acestuia în Ucraina

Procuratura Generală Militară de la Kiev propune înfiinţarea unei unități speciale pentru reţinerea fostului președinte Viktor Ianukovyci şi aducerea acestuia în Ucraina

 

Despre aceasta a anunţat procurorul Ruslan Kravcenko, reprezentant al acuzării în dosarul în care Ianukovici este suspectat de trădare de stat.

Kravcenko a explicat şi mecanismul de punere în aplicare a deciziei, susţinând că „este posibilă înfiinţarea unei unităţi similare Mossadului, pentru ca forțele speciale să pătrundă pe teritoriul Federației Ruse și să-l aducă pe Viktor Ianukovyci în Ucraina” – a precizat procurorul ucrainean. Săptămâna trecută, Procuratura Generală Militară din Ucraina a cerut condamnarea fostului președinte Viktor Ianukovyci la 15 ani de închisoare pentru trădare de stat. Ședința instanței a avut loc joia trecută, la Kiev, în absența inculpatului, acesta aflându-se pe teritoriul Rusiei. Anterior, procuratura intenționa să ceară închisoare pe viață pentru fostul președinte Ianukovyci, pe care îl acuză de trădare de stat, complicitate la modificarea frontierelor Ucrainei și desfășurarea unui război agresiv împotriva statului ucrainean, notează agenția de presă UNIAN. Potrivit anchetatorilor, în timpul protestelor proeuropene din iarna anului 2014, Ianukovici a fugit în Rusia și a cerut Kremlinului să trimită trupe militare în Ucraina. Procuratura consideră că acest lucru a permis Rusiei să anexeze Crimeea.