Australia a iniţiat din nou crearea unui tribunal internaţional pentru cazul zborului MH17

Australia a iniţiat din nou crearea unui tribunal internaţional pentru cazul zborului MH17

Şefa diplomaţiei australiene a discutat la New York cu Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, despre tragerea la răspundere a celor care se fac vinovaţi de doborârea zborului MH17 în Ucraina, după ce a anunat că ţările afectate caută să creeze propriul lor tribunal special,.

Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a anunţat că Australia, Olanda - din care provin cele mai multe victime şi de unde a plecat avionul aparţinând companiei Malaysia Airlines -, Belgia, Malaysia şi Ucraina lucrează la crearea unui tribunal independent pentru judecarea celor care se fac vinovaţi de doborârea avionului malaysian în Ucraina. Bishop a anunţat că, în pofida votului de veto al Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, în iulie, împotriva rezoluţiei care ar fi creat un tribunal penal internaţional, aceste ţări îşi vor continua demersul în vederea creării unui tribunal special care ar putea funcţiona fără autorizaţia ONU.  Rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU din iulie ar fi fost o decizie cu caracter constrângător în vederea formării unui tribunal care să-i fi judecat pe cei care se fac vinovaţi de distrugerea avionului de linie şi ar fi obligat toate ţările să coopereze în cadrul procesului. Însă, în urma votului de veto al Moscovei, ţările afectate de tragedie vor să creze un tribunal propriu.