Data încheierii Operaţiunii antiteroriste va fi în luna mai

 Data încheierii Operaţiunii antiteroriste va fi în luna mai

 

Operaţiunea antiteroristă din Estul Ucrainei va fi încheiată în luna mai, după ce, în conformitate cu legea privind reintegrarea Donbasului, formatul Operaţiunii antiteroriste va fi transformat în Operaţiunea Forţelor Unite.

Despre aceasta a declarat Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la conferinţa de presă la Vinnyţea, răspunzând la întrebarea, care poate fi data încheierii Operaţiunii antiteroriste. Data încheierii Operaţiunii antiteroriste va fi în luna mai – atunci când vom trece la un alt format al apărării ţării. Parlamentul a susţinut legea mea privind reintegrarea Donbasului, şi noi vom aplica măsuri absolut noi, mult mai eficiente, de folosire a Forţelor Armate ale Ucrainei, cu capacităţi mult mai mari de apărare. Aceste măsuri vor fi aplicate, deoarece vedem o creştere bruscă a ameninţărilor în Estul statului nostru, a spus Petro Poroşenko.