Miheil Saakașvili a refuzat să stea de vorbă anchetatorii de la serviciul Securității

Miheil Saakașvili a refuzat să stea de vorbă anchetatorii de la serviciul Securității

 

Marți, liderul ”Mășcării forțelor noi”, Miheil Saakașvili, a sosit la Direcția Serviciului Securității al Ucrainei, dar s-a întors imediat înapoi.

Politicianul a stat de vorbă doar cu reprezentanții mass-media, iar cu anchetatorii a renunțat să discute din motivul că, potrivit lui, interogarea ar fi nelegitimă. Unele explicații le-a oferit avocatul său. În chemarea, pe care a primit-o, era vorba atât despre interogarea lui Saakașvili, cât și despre efectuarea unor expertize. Două proceduri de anchetă în aceeași zi sunt interzise de lege. Așadar, politicianul a cerut ca cele două proceduri să fie separate în timp și a promis să revină la Serviciul Securității. Amintim că ceva analogic a avut loc deja la data de 18 decembrie când Miheil Saakașvili s-a prezentat la Procuratura Generală. Atunci fostul președinte al Georgiei și guvernator al regiunii Odesa declara că anchetatorii Procuraturii Generale nu au dreptul să-l interogheze, invocând că acest lucru ține de prerogativele Serviciului Securității.