Premierul Volodymyr Groisman a avut o convorbire telefonică cu omologul său moldovean, Pavel Filip

Premierul Volodymyr Groisman a avut o convorbire telefonică cu omologul său moldovean, Pavel Filip

   

 

Demnitarii au luat în discuție ultimele evoluţii în realizarea angajamentelor de pe agenda bilaterală şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor ucraineneano-moldave.

Șeful executivului de la Chișinău a subliniat importanţa implementării documentelor bilaterale semnate recent în capital republicii Moldova. El a menţionat că țara sa se află în stadiul final de realizare a procedurilor de intrare în vigoare a Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina. Cei doi șefi de guvern s-au referit la acţiunile necesare pentru dinamizarea procedurii de demarcare a frontierei de stat între Republica Moldova şi Ucraina. Prim-Miniștrii au accentuat importanţa relansării activităţii Comisiei comune de demarcare, care s-a întrunit la Chişinău în perioada 17-18 octombrie curent.  În acest sens, a fost discutată necesitatea identificării în bugetele ambelor ţări a resurselor financiare pentru continuarea procesului de demarcare. Oficialii ucrainean și moldav au mai făcut un schimb de opinii privind colaborarea în domeniul protecţiei ecosistemului şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru, găsirea soluţiilor optime pentru liberalizarea relaţiilor între ţări în sfera transportului auto internaţional, privind pregătirile pentru deschiderea în timpul apropiat a podului dintre localităţile Unguri şi Broniţa pentru circulaţia automobilelor.