SUA sunt chemate să coordoneze împreună cu partenerii din UE politica sancţiunilor referitoare la Rusia

SUA sunt chemate să coordoneze împreună cu partenerii din UE politica sancţiunilor referitoare la Rusia

 

Preşedintele SUA, Donald Trump, a chemat Congresul să se abţină de la utilizarea legii privind noile sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse în  detrimentul eforturilor comune ale Statelor Unite şi Uniunii Europene de a reglementa conflictul din Ucraina.

Despre aceasta se spune în declaraţia lui Trump în legătură cu semnarea legii respective, textul căreia este publicat pe site-ul Casei Albe. „Administraţia mea speră în mod deosebit, că Congresul se va abţine de la folosirea acestei legi imperfecte, pentru a face imposibilă munca noastră importantă cu aliaţii europeni privind reglementarea conflictului din Ucraina”, se menţionează în declaraţie.  Potrivit lui, această lege nu trebuie să fie folosită pentru a împiedica eforturile Administraţiei Preşedintelui SUA de a înlătura  oricare consecinţe neprevăzute pentru businessul american şi aliaţi. După cum se ştie, la 2 august Preşedintele SUA a semnat legea cu privire la noile sancţiuni împotriva Rusiei. La rândul său, ministerul rus de Externe a calificat noile sancţiuni ca fiind „nelegitime”. Afară de aceasta, împotriva legii de sancţiuni s-au pronunţat departamentele diplomatice ale Franţei şi Germaniei. Ministrul de Externe al Germaniei, Zigmar Gabriel, a chemat SUA să coordoneze împreună cu partenerii din UE politica sancţiunilor referitoare la Rusia. Iar Ministerul de Externe al Franţei a declarat că proiectul de lege, adoptat de către Camera Reprezentanţilor din SUA,  încalcă dreptul internaţional.