Regizorul Oleg Senţov condamnat la 20 de ani de puşcărie

Regizorul Oleg Senţov condamnat la 20 de ani de puşcărie

 

Regizorul ucrainean Oleg Senţov, opozant al anexării Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism”, în regim sever de detenţie, de un tribunal din Rostov-pe-Don, un oraş din sudul Rusiei.

„Tribunalul îl condamnă pe Oleg Senţov la 20 de ani de închisoare”, a anunţat judecătorul rus, în momentul pronunţării verdictului în acest proces. Un colaborator al regizorului ucrainean, Alexandr Kolcenko, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Ambii au fost judecaţi pentru „terorism, organizarea unui grup terorist şi trafic de arme”, într-un proces despre care acuzaţii au spus că este unul politic. În timpul pronunţării verdictului, cei doi cineaşti au apărut zâmbitori şi au adoptat o atitudine provocatoare, intonând imnul ucrainean. În mai 2014, regizorul Oleg Senţov a fost arestat în Peninsula Crimeea, transportat la Moscova şi reţinut în închisoarea Lefortovo. Cineastul a fost acuzat de tentativă de organizare a unui atac terorist. La scurt timp după arestarea lui, mai mulţi cineaşti din Rusia şi Ucraina au cerut autorităţilor ruse să îl elibereze imediat. Apoi, în iunie 2014, un număr de 19 regizori şi producători europeni de film au semnat o scrisoare adresată preşedintelui rus Vladimir Putin, în care se declarau îngrijoraţi de soarta cineastului ucrainean Oleg Senţov, deţinut în Rusia şi bănuit de organizarea unor acţiuni teroriste în Crimeea.