Versiune mobilă

Aplicații militare pe teritoriul Ucrainei

18.05.2017 р., 12:35

 

În cadrul Forţelor Aeriene ale Armatei Ucrainene continuă pregătirile pentru cele mai ample aplicaţii internaţionale „Repid Traident-2017”, care vor avea loc în luna septembrie pe teritoriul Ucrainei.

După cum a comunicat serviciul de presă al Ministerului apărării, la baza brigăzii de aviaţie tactică din regiunea Hmelniţki, a avut loc întâlnirea de lucru a grupului de ofiţeri din cadrul Forţelor Aeriene ale Ucrainei cu reprezentanţii Forţelor Armate ale SUA. Au fost examinate probleme organizatorice privind desfăşurarea în viitor a exerciţiilor militare ucraineano-americane cu antrenarea trupelor „Repid Traident-2017”, precum şi a fost  studiat terenul pentru aterizare, care, în timpul aplicaţiilor, se planifică să fie folosit de Forţele pentru operaţiuni speciale ale Armatei Ucrainene.  Aplicaţiile „Repid Traident-2017” vor avea loc în perioada 8-23 septembrie la baza Centrului internaţional de pacificare şi securitate al Academiei naţionale a trupelor terestre „Hatmanul Petro Sagaidacinyi”. La ele vor participa militari din 14 ţări ale lumii.

Aplicații militare pe teritoriul Ucrainei

Noutăţi la temă