Tribunalul în problema Crimeii va începe să funcționeze în anul curent

Tribunalul în problema Crimeii va începe să funcționeze în anul curent

 

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei contează că tribunalul recent creat referitor la Ucraina în cadrul Tribunalului Internațional al ONU pentru dreptul maritim, la care urmează să fie examinată problema Crimeii anexate, își va începe activitatea la mijlocul anului curent, iar hotărârea lui poate fi așteptată nu mai devreme de anul 2019.

Despre aceasta a declarat adjunctul ministrului de Externe al Ucrainei pentru integrarea europeană, Olena Dzerkali, într-un interviu pentru publicația ”Adevărul european”. Diplomatul a amintit că obiectul litigiului constă în încălcarea drepturilor Ucrainei ca stat maritim. Tribunalul va examina pretențiile Ucrainei referitoare la imposibilitatea statului ucrainean de a utiliza resursele sale naturale, la imposibilitatea de a proteja ecologia Mării Negre și de a naviga prin strâmtoarea Kerci, la încălcarea de către Rusia a regulilor unanim recunoscute în timpul construcției podului peste strâmtoarea Kerci, și, în legătură cu aceasta, la încălcarea balanței ecologice în Marea Neagră, a accentuat Olena Dzerkali.