Ucraina speră să obțină regimul fără de vize cu țările din Uniunea Europeană deja în luna noiembrie

Ucraina speră să obțină regimul fără de vize cu țările din Uniunea Europeană deja în luna noiembrie

 

Despre aceasta a declarat Președintele Petro Poroșenko, în cadrul briefing-ului comun cu omologul său sloven, Borut Pahor.

Petro Poroșenko și-a exprimat convingerea că deputații Parlamentului European vor vota pozitiv această chestiune cu luarea în calcul a îndeplinirii de către Kiev a tuturor criteriilor necesare. Cei doi șefi de stat au convenit asupra reluării legăturilor aeriene directe între Kiev și Lublin. Cele două părți au semnat o serie de documente bilaterale, în special, referitoare la cooperarea în domeniul energetic. Președinții au luat în discuție, de asemenea, situația din Donbas și din Crimeea anexată. Petro Poroșenko i-a mulțumit omologului său sloven pentru susținerea suveranității de stat a Ucrainei, nerecunoașterea ocupării peninsulei Crimeea, precum și pentru prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei până la retragerea definitivă a trupelor străine din Donbasul ucrainean. Cei doi șefi de stat și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu încălcarea, de către Rusia, a drepturilor omului în Crimeea.