Pregătiri către întâlnirea în formula de Normandia

Pregătiri către întâlnirea în formula de Normandia

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, intenţionează în viitorul apropiat să discute cu omologii săi din Germania şi Franţa pregătirile către întâlnirea în formula de Normandia.

Amintim că întrevederea este planificată pentru începutul lunii martie 2016. Potrivit UNIAN, despre aceasta diplomatul ucrainean a declarat la conferinţa de presă comună de la Kiev cu Ministrul de Externe al Republicii Finlandeze, Timo Soini. Referindu-se la evenimentele din Donbas, şeful diplomaţiei ucrainene a relevat că situaţia este agravată intenţionat de către partea rusă. Au loc aplicaţii militare ruseşti, continuă acumularea tehnicii militare şi muniţiilor, a spus Ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, citat de UNIAN. Anul acesta Preşedintele Petro Poroşenko va efectua o vizită în Finlanda, a adăugat Pavlo Klimkin, la conferinţa de presă vizată. Potrivit lui, Finlanda este ţara care acordă un sprijin substanţial Ucrainei.